Sports - Bucharest, Bucharest, Romania
Proiectul ACS Dream Team se adresează elevelor din ciclul gimnazial și liceal de pe raza mu-nicipiului Bucureşti şi, experimental, din zonele limitrofe acestuia, ca alternativă de activitate sportivă, cu scopul promovării și în rândul fetelor cu vârste cuprinse între 6-18 ani a disciplinei sportive de fotbal feminin. "Sportul rege" este practicat și promovat de la vârsta de 6 ani, prin suplimentarea orelor de sport în afara programului şcolar și ca o alternativă de socializare fără prejudecăţi și inhibiţii. Se urmăreşte compensarea activităţilor unilaterale, combaterea seden-tarismului, a stresului, a supraalimentaţiei.În prezent, ACS Dream Team Bucureşti a înfiinţat secţia de fotbal feminin, în care un grup de12 junioare și 18 senioare se pregătesc pentru participarea la campionatul naţional de fotbalfeminin al României. Fotbalul este un sport iubit în rândul fetelor însă, din cauza prejudecăţilor, există reţinerea de a-l practica în mod organizat. Proiectul doreşte să aducă acasă şi în curtea şcolilor de gimnaziu, jocul de fotbal ca alternativă sportivă pentru sporturile de echipă praticate de regulă de fete: handball, baschet sau volei.Totodată, dorim să participăm la dezvoltarea personală a copiilor, formarea și dezvoltarea de abilităţi și atitudini sportive. Dezvoltarea cooperării în mijlocul grupului ţintă faţă de un proces instructiv-educativ, faţă de colegi, parteneri sau adversari în spiritul fair-playului şi în colaborare cu şcoala.Rezultatul scontat este sensibilizarea opiniei publice faţă de amploarea pe care o ia fotbalul feminin şi vizează comunitatea prin prisma învingerii unor prejudecăţi, acelea care îi fac pe unii părinţi să se opună practicării fotbalului de către fete.
Apache
WordPress.org
Google Font API
Google Tag Manager
YouTube