Retail - Municipiul Chisinau, , Moldova
Compania Linella a fost fondată la 17 octombrie 2001 şi este prima reţea naţională de magazine alimentare din Republica Moldova.În efortul nostru de a ajunge lider de piață, am trecut prin multe schimbări și aducem în continuare îmbunătățiri. Prin experiența noastră acumulată pe parcursul anilor de activitate și prin procesul de extindere, noi devenim tot mai aproape de casele clienților noștri.Scopul companiei „Moldretail Group" SRL еstе ca rеțеaua să dеvină prima alеgеrе a cliеnţilor în matеriе dе produsе autohtonе, mâncarе tradiţională moldovеnеască, produsе frеsh şi dеsеrvirе la cеl mai înalt nivеl, toatе ofеritе într-un mеdiu cât mai priеtеnos şi plăcut.Este de menționat și faptul că Linella implimentează acțiuni de responsabilitate socială, acordând suport financiar și material copiilor din orfelinate, familiilor numeroase, persoanelor din păturile social-vulnerabile și susținând diverse acțiuni sociale. Dorim să transmitem exemplul şi în interiorul companiei, astfel încât angajaţii noștri să devină cei mai activi ambasadori ai valorilor Linella și ai acţiunilor noastre sociale.Deasemenea evoluția pozitivă a companiei a fost susținută și de numeroase proiecte prin care reușim să contribuim la dezvoltarea țării, proiecte venite în sprijinul educației, implementăm și susținem o serie de programe și evenimente culturale, sportive și de protecție a mediului înconjurător.Prin investiţii permanente în tehnologii performante, Linella continuă să se orienteze spre calitate, diversitate, servire calitativă şi preţuri avantajoase, spre deschiderea şi dezvoltarea de noi magazine, pentru a oferi clienţilor noștri o experienţă de cumpărături cât mai plăcută.Succesul companiei se datorează orientării totale spre client şi filosofiei companiei redate simplu, în câteva cuvinte, prin sloganul nostru: "Alături zi de zi".
Facebook Widget
Nginx
Google Tag Manager
Facebook Login (Connect)
Yandex Metrica
Google Maps (Non Paid Users)