Nonprofit Organization Management - Bucharest, Bucharest, Romania
• Exodul personalului medical este cea mai importantă problemă cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc. asistam la un fenomen paradoxal: România pregăteşte un număr destul de important de absolvenţi în medicină, şcoala românească este una bună, recunoscută inclusiv internaţional, numai că suntem printre ţările cu cel mai mic număr de medici raportat la mia de locuitori. Deşi pregătim atât de mulţi medici, nu reuşim să ne bucurăm de serviciile lor medicale, pentru că tinerii pleacă. • Cel mai trist este faptul că pleacă atât medici foarte tineri, imediat după ce termină facultatea sau după ce termină programul de rezidenţiat şi pleacă medici înalt specializaţi, care au urmat specialităţi consumatoare de timp şi bani - chirurgie, ATI, ginecologie, cardiologie, pediatrie. Alături de exodul medicilor, subfinanțarea sistemului de sănătate, infrastructura deficitară, lipsa finanțării programelor de prevenție și screening sunt probleme care se răsfrâng direct asupra pacienților.• Peste 15.700 de doctori au plecat în străinătate începând cu anul 2007, principalele destinaţii fiind Germania, Marea Britanie şi Franţa. Datele se desprind din cel mai recent studiu de profil care mai arată că sistemul sanitar este deservit, la ora actuală, de 57.300 de medici, repartizaţi în special în centrele universitare. Cu alte cuvinte, unui medic i-au revenit, în medie, 345 de pacienţi.Misiunea• Scopul nostru este sa sustinem inovatia in domeniul medical si sa oferim gratuit accesul pacientilor la o baza de medici romani din Diaspora.• Proiectul este adresat atat medicilor romani din Diaspora care doresc sa ajute la cresterea calitatii actului medical din Romania, cat si pacientului roman, oferindu-i sprijin in a primi o doua opinie la diagnosticul pus deja intr-un spital romanesc. Studiile arată că mulţi dintre românii plecaţi şi-ar dori să se întoarcă sau să investească în România. Ne propune să susţină pacientii românii, cu informaţii şi consiliere.
Nginx
Google Font API
Shutterstock
Bootstrap Framework
Google Analytics