Textiles - Chisinau, Chisinau Municipality, Moldova
Compania „Miso Textile", fondată în 2010, este specializată în fabricarea huselor pentru mobilă moale și reprezintă unul dintre cei mai mari exportatori de produse textile din Republica Moldova.Produsele finite "Miso Textile", fabricate în orașul Bălți, ajung în state precum Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, China, Federația Rusă și altele. De la deschiderea fabricii, numărul persoanelor angajate s-a majorat de la 90 de persoane în 2010, la 464 de persoane în anul 2018, acesta fiind în continuă creștere. VIZIUNEA MISO TEXTILEInspirăm echipa pentru a-și valorifica la maxim potențialul și a-și realiza misiunea împreună cu noi. Aplicăm excelența în tot ceea ce facem și creăm un impact pozitiv în societate.VALORILE MISO TEXTILEIntegritate - Suntem onești cu noi înșine, colegii și superiorii. În toate circumstanțele acționăm transparent și decidem prin prisma obiectivității și corectitudinii.Comportamentul, intențiile și acțiunile noastre reprezintă un etalon, un model sănătos moral, funcțional și compatibil cu tot ceea ce numim corect și pozitiv.Încredere - Suntem deschiși, avem încredere unii în alții, ne respectăm și onorăm promisiunile.Dedicație - Ne place ceeacefacem. Suntem motivați, acționăm cu pasiune și depunem maxim efort până obținem rezultate remarcabile.Omenie - Rămânem Oameni în orice situație – buni, umani, cu suflet mare și ne susținem reciproc. Cultivăm intenția nobilă și binele comun ca vector în tot ceea ce facem. Growght Mindset - Știm că se poate mai bine. Acționăm continuu spre a deveni cea mai bună versiune a noastră.
WordPress.org
Google Font API
YouTube
Bootstrap Framework
Mobile Friendly
Google Analytics