Primary/secondary Education - Piatra Neamț, Neamț County, Romania
Cele mai multe școli se definesc prin substantive: auzi adesea calitate, performanță, valoare, succes.Noi ne definim prin verbe, fiindcă verbul dă sens și acțiune enunțului, punând mecanismele limbii în mișcare.Aici, în Colegiul Național "Petru Rareș", muncim: învățăm din cărți și din experiență, învățăm unii de la alții, dezvoltăm abilitățile, deprindem teoriile care stau la baza tuturor proceselor, le aplicăm, le preschimbăm în cunoaștere care să ne folosească la evaluări, la examene, dar și de-a lungul întregii vieți.Aici ne adaptăm: mereu cu privirea întoarsă peste umăr către multele generații care din 1869 s-au tot perindat printre aceste ziduri, lăsând o bogată moștenire culturală ce a devenit tradiția unei școli de prestigiu - și mereu cu privirea țintă spre orizontul valorilor europene, al noutăților din sistemele educaționale moderne. Vrem să fim fii buni și părinți buni deopotrivă.Aici excelăm: facem seriozitatea să devină perfecționism cu încrederea că sunt importante și drumul, dar și destinația: de la examenele naționale la concursuri și competiții (cu noi înșine sau cu alții), de la selecția elevilor în liceu până la admiterile la facultățile din țară și din străinătate, ne străduim să fim excelenți, nu doar buni; ambiția ne definește.Aici ne formăm și ne transformăm, ca oameni educați, civilizați, onești și conștienți de puterile noastre și de rolul nostru în învățământul contemporan și în societate: ne preocupăm constant să fim suficient de știutori și de puternici pentru a putea dărui și altora, la rândul nostru, din ceea ce am primit.Acestea sunt verbele și valorile noastre. Dacă le împărtășești sau vrei să le dobândești, alătură-te acestei comunități de elită care este Colegiul Național "Petru Rareș" din Piatra Neamț.Director,prof. Grigoruță ONICIUC
WordPress.org
Google Font API
Mobile Friendly
YouTube
Bootstrap Framework