Medical Doctor at Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad - Arad, Arad County, Romania
Înfiinţată în anul 1990, în cei 30 de ani, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad a devenit o cetate a ştiinţei şi culturii arădene,transilvane şi euro-regionale, integrată în spaţiul european al cercetării şi educaţiei, fiind afiliată la organizaţii internaţionale printre care: Asociaţia Universităţilor Europene – EUA, Magna Charta Observatory, Consorţiul European „Carolus Magnus", Conferinţa Rectorilor Danubieni – DRC,Asociaţia Universităţilor Transcarpatice – ACRU, Asociaţia Internaţională a Preşedinţilor de Universităţi – IAUP, Academia Europenă de Ştiinţe şi Arte din Salzburg – Austria, Uniunea Universităţilor Euro-asiatice EURAS şi deţine vicepreşedinţia Federaţiei Europene a Şcolilor – FEDE, organism participativ la lucrările Consiliului Europei.Sub egida Senatului Universităţii, integrarea cercetăriiştiinţifice cu învăţământul universitar şi practica profesională este asigurată prin creşterea calităţii activităţii academice într-o dimensiune pluridisciplinară, inovativă şi multiculturală, desfăşurată în veritabile laboratoare de cercetare şi formare ştiinţifică: Institutul de Ştiinţe ale Vieţii, Incubatorul Tehnologic şi de Afaceri ITA, Centrul de Cercetări Socio-Umane, Centrul de Studii Iudaice, Centrul Româno – Brazilian, Centrul Cultural Italian, Centrul de studii germanice „Fr. Schiller".Astăzi, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad ca instituţie academică postmodernă, de tip humboldtian, constituie un forum al ideilor libere, o comuniune de educare în spiritul adevărului, binelui, frumosului, idealurilor civice, democratice şi un reper emblematic privind modul de asigurare a calităţii.Prin cele şase facultăţi ale sale, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad oferă tinerilor deschişi spre formare intelectuală şi spre actul de creaţie o largă diversitate de programe de studii ...Oferta educationale completa o puteti gasi la adresa :http://www.uvvg.ro/site/admitere/